Clienţii clubului LOFT din Capitală au fost martorii unei scene halucinante într-una dintre nopţile trecute. Înspre răsăritul soarelui, la ora 04:00 dimineaţa, cei care au avut ghinionul să treacă pe acolo în acel moment au văzut un bărbat care, fără ruşine, a... urinat în văzul tuturor!
Imaginile îl arată pe acest “glumeţ” care, fără să se sinchisească de faptul că numeroase persoane treceau pe lângă el, şi-a desfăcut şliţul şi a urinat într-una dintre frapierele din faţa clubului, care sunt folosite de clienţii fumători pe post de scrumiere. Ei bine, respectivul bărbat le-a găsit o altă întrebuinţare, una de-a dreptul şocantă, folosindu-le pe post de WC.
Lângă clientul neruşinat se afla, în timp ce acesta îşi făcea nevoile în public, un grup de tineri cărora bărbatul părea să le spună ceva, însă aceştia nu l-au băgat în seamă. Ceea ce au văzut i-a făcut, cel mai probabil, să se îndepărteze de acolo mai repede decât doreau.
Când glumeţul şi-a terminat “treaba” şi s-a încheiat la şliţ, în jurul său era deja gol. Cine vrea să vadă o astfel de imagine când intră într-un club sau atunci când îl părăseşte?!